Mitul destinului comun – unde merg toți o să merg și eu
Vreau să abordăm în acest articol un alt mit des întâlnit, să-l numim “mitul destinului comun”. Va să zică, unde or să meargă toţi, acolo o să merg şi eu, ce se întâmplă cu toţi o să se întâmple şi cu mine.
Oare chiar aşa să fim de indiferenţi faţă de destinul nostru etern? Greu de crezut că gândim în felul acesta când e vorba de viaţa noastră pe acest pământ. Ne place să fim unici, ne place să fim printre acei puţini care într-un anume domeniu se remarcă cu ceva, ne place să ieşim în evidenţă, trebuie să recunoaştem. De fapt, nu vrem să ne pierdem în mulţime. Nu suntem un nimeni, zicem noi. Suntem valoroşi şi vrem ca alţii să ne aprecieze pentru ceea ce suntem. Vrem să studiem la cele mai bune şcoli, vrem să avem cel mai bun loc de muncă, vrem să avem cea mai fericită viaţă şi familie, vrem, vrem, vrem…
Dar pentru viitorul care ne stă înainte ce vrem? Vrem să mergem unde merg cei mai mulţi? Nu cred. Domnul Isus spune:
Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt ceice o află. (Matei 7:13-14)
Aşa e, cei mai mulţi sunt pe calea cea lată. Dar cred că orice om preocupat de viitorul său veşnic vrea să fie printre cei puţini care apucă pe calea care duce la viaţă, la cer. Vrei să fii şi tu acolo, cu siguranţă! Domnul Isus dă răspunsul cum se poate ajunge acolo:
Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. (Ioan 14:6)
El este Calea, nu o cale, ci singura cale. Prin credinţa în El se ajunge în cer.
Tu încotro vrei să o apuci?
P.S. îmi pare rău pentru publicarea articolului cu o săptămână întârziere.
Comentarii recente